FEBRUARIE 2009

Patru expoziţii, prin ochiul ciclopului

Cu dorinţa racordării la contemporanul viitor, Galeria Calina se re-inaugurează conceptual în acest an, 2009: Exprimă-te prin artă: dinamism şi diversitate culturală, generic dedicat exclusiv tinerilor plasticieni români. Cristina Garabeţanu (Constanţa) reprezintă prima provocare, cu expoziţia Trauma de a fi în corp. Pe simeze, o serie de fotografii introspective, Exil, de mari dimensiuni, în alb-negru, cu portrete sau trupuri feminine, nude, sunt asociate scenografic singurătăţii, ori împreună cu obiecte înconjurătoare - foarfece, tacâmuri sau pe acoperişul unui bloc. Din aceeaşi serie, dar în dimensiuni mai mici, alte fotografii stau aşezate vertical, pe podea, precum zidurile unui labirint dat de domino-ul perpetuu al suferinţelor, uneori mai mult psihologice decât cele anatomice. Oricui i se poate întâmpla asta, căci o lovitură nu vine niciodată singură, nicicând în acelaşi loc şi întotdeauna îşi schimbă forma! Imaginile, şocante prin hazard şi/sau teribilism asumat, sunt deschise de „cortina” unui text coerent de prezentare (video), conceput de curatoarea-critic de artă Olivia Niţiş, cu profunzimea unor întrebări retorice „încolăcite” în „strigătul trupului”.

Image from the clouds, o (altă) expoziţie cu fotografii, semnată de Ana-Maria Teodorescu, la Cafe Papillon. Un colţ de cameră cu mobilier, o femeie, două femei, uneori intercalate şi de prezenţa unui bărbat... imagini calme, în sepia sau alb-negru, apropiate jazz-ului ambiental interbelic. Este ora conversaţiilor târzii, al sincerităţilor, al monologurilor exprimate doar între vechi prieteni. Dealtfel, toate instaneele sunt însoţite de un text aferent (Alunec în amintirile altora... ale mele nu mi le amintesc; Îngerul: îţi împrumut aripile mele până îţi vor creşte altele; Timpuri apuse, nostalgice... ce tulbură liniştea; etc), cu atmosfera unui anumit tip de senzualism amical, unic şi, în acelaşi timp, general.

După un scurt popas autumnal la Cafeneau Papillon, prima ediţie a taberei de Pastel Urban (2008), organizată de Fundaţia Rubin, s-a vernisat la Atelierul de Urbanism al Municipiului Timişoara. Descoperit în sec. XVII-lea, „Pastelul e mai cald, mai suplu”, declara Şt. Luchian, unul dintre îndrăgostiţii acestei tehnici plastice, alături de Iosef Iser, Carol Popp de Szathmary, C. I. Stăncescu ş.a. La fel cum literatura alcătuieşte sentimente lirice, şi tablourile, executate în anotimpul ruginiu, prezintă rigori ale construcţiilor (muchii, forme, stiluri) iradiind a picturalitate. Aerul urban, adeseori nepăsător, agitat sau prea-populat, acum acoperit de „pulberi” cu cromatici sensibile şi mlădieri ale contururilor, este încălzit de sufletele (con)citadine ale artiştilor Suzana Fântânariu, Sorin Nicodim, Marcel Breilean, Horia Bojin, Costin Brăteanu şi Constantin Răducan, împreună cu realismul arhitectural văzut de sus, în fotografiile lui Constantin Duma.

Care sunt lucrurile cu adevărat importante?; Regele este verde de supărare... nimic nu poate schimba lumea sa!; Despre imaginea din oglindă: sunt frumos? sau Antropomorfomobil, sunt câteva dintre titlurile lui Victor Gingiu (Drobeta Turnu Severin), adunate în tematica unei Incursiuni în posibil şi imaginar, la Galeria Mansarda – Facultatea de Arte Timişoara. Lucrări de mari dimensiuni, în tehnica imprimeului pe materiale textile, împreună cu personajele ce le conţin, pot fi privite cu atenţia unui suprarealism distinct, adeseori ironic. Cromatica pământie cuprinsă de suprafeţele vibrante din fundal, şi nu numai, accentuează bogatul univers narativ al titlurilor. De fiecare dată, o nouă călătorie virtuală între reperele unui a fi şi nu sunt, îşi aşteaptă, caricatural, privitorii.

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 3 februarie 2009)

IANUARIE 2009

Salonul Artelor Vizuale Timişoara 2008

În organizarea, consacrată, a Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Timişoara, Muzeul de Artă din metropola Banatului a găzduit, la sfârşitul anului trecut, Salonul Artelor Vizuale 2008. Strecurată timid, cu vreo doi-trei ani în urmă, aceasta, de-acum, manifestare de referinţă a artiştilor plastici din vestul ţării are ca principală caracteristică promovarea de nume noi. Salonul, al cărui curator a fost Constantin Răducan, a reunit lucrări ale 149 de artişti, selectaţi de un juriu alcătuit din Leon Vreme, Luigi Varga şi Daniel Apostu – acelaşi care a decis lucrarea câştigătoare: Jumătate tu, semnată de Nora Blaj. Imaginea pare a se raporta la starea de hazard, alăturând, pe de o parte, roşul senzitiv, pe cât de atrăgător, pe atât de trepidant, iar pe de alta, o lungă şi răbdătoare încercare logică de a găsi direcţii, poate iertătoare, poate tranşante...

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 6 ianuarie 2009)

IANUARIE 2009

Daruri pentru ochi şi suflet

Pictorul Silviu Orăviţan se dăruieştepe de-a-ntregul Luminii, pe simezele Muzeului de Artă Timişoara, într-o expoziţie cu adevărat memorabilă. Într-un maratonic ritm al sensurilor orizontale, dar mai ales al celor verticale, abundenţa formelor este destinată să exprime mărturiile pătrunzătoare ale crucii. Aurite sau colorate, suprafeţe modulare de pătrate de mici şi mari dimensiuni, plane sau în relief, dar şi prin numeroase alte forme progresive, sugerând arabescuri, induc sentimentul de contemplaţie. Ele au, uneori explicit, alteori îngăduind joaca ghicirii, un centru de interes construit în limbajul simbolic-creştin; astfel, ansamblurile monumentale, cu infiltrări compoziţionale caracteristice neoplasticismului, devin repere ale unui pelerinaj interior.

Galeria Calina şi Onisim Colta (Arad) invită la o fină atingere peste Cărţi şi faguri. În tot ceea ce construieşte vizual artistul, prin grafică sau sculptură, zumzăitul răbdării şi al perfecţiuinii este receptat simbolisticii din imagini. Gânduri..., Biblioteci..., Piramide... Atenţia, pudoarea şi simplitatea formelor, etalate ezoteric, reflectă influenţele cuceritoare ale metafizicului figurativ. Nu este un singur clopot, nu doar o singură carte şi, în niciun caz, unicul acoperiş deasupra noastră. Este, fără îndoială, una din expoziţiile împlinite de sensibilitate artistică, argumentând înţelegerea unui demers iniţiatic.

În continuare, tot la Galeria Calina, este oferită, de către pictorul Ştefan Pelmuş (Bucureşti), o „cină tainică”, cu toţi Cavalerii Mesei Rotunde strânşi în jurul talismanului de smarald al Graal-ului. Aceştia se desfată cromatic – dar nu cu verde, care aproape lipseşte, sau cu roşu, sângeriu, scurs în doze controlate, ci printr-un îmbelşugat „meniu” decorativ şi o puzderie de mici elemente alegorice, pre-umblate pe la Hieronymus Bosch, Breugel cel Tânăr sau Salvador Dali: cuie, spice, potire... multe detalii transformate, oarecum fantastice, spontane, în devălmăşie şi captive în ştiinţa traseelor vigilent înşiruite.

O altă expoziţie, împrejmuită în convenţii creştine, la Galeria Helios, cu picturi şi scenografii semnate de Dumitru Popescu. Într-o prezentare formal-scenografică, seria peisajelor arhitecturale (Biserici greceşti), este urmată de cea reflectând pustietatea stâncoasă ale lăcaşurilor de la Meteora, sau a rădăcinilor Apocaliptice: aici, respiraţia se înţepeneşte brusc în impunătorul triptic (Taborică), o desfătare vizuală cu mântuiri intens trăite şi capete aplecate sub crucificare. Expresivitatea picturală rămâne în seama decorului scenic, vecină impresionismului.

Tot la Galeria Helios, o expoziţie contrastantă, semnată dar şi intitulată Traian Abruda – pictură mică şi Ovidiu Vuia – sculptură mare. Contrastul este, la cel dintâi, supra-solicitat: picturile, de dimensiunea colii ministeriale, conţin peisaje marine de la Mare Nostrum, într-o „competiţie” peisagistică româno-bulgară, asumată personal, la Constanţa şi Balcic. La rândul lor, sculpturile verticale mari, ale celui de-al doilea, materializate dintr-o singură bârnă, îşi generează iluziile de formă graţie înălţimii şi a scoabelor ce leagă „părţile”, ori zonelor şănţuite adânc, în opoziţie cu suprafeţele plane, atent şlefuite.

Debut de poveste al graficianului Radu Buriac, la Fundaţia Rubin – Café Papillon, cu serigrafia celor O mie şi unu de gânduri. Diferite aranjamente de busturi alb-negru, în profil, pioni ai câmpului de şah cu lupte directe sau circulare, ale non-culorilor, sunt reperele expoziţiei. În compoziţii deschise, aerisite, zăbovirea Şeherezadei se prinde de povestea joculului dinamic şi nestingherit al figurinelor peste hârtii, te miri unde, ori cui. Au rămas gândurile, umbre ale personajului-prototip, mai puţin o mie...

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 6 ianuarie 2009)

După cum filosofia pădurarului taciturn, aşa şi întreruperile secvenţiale ale sculpturilor Deliei Brânduşescu (Germania), artista Locuri-lor din Galeria Triade. Peste tot şi de-a lungul materialului lemnos, domină repetitiva proporţie dintre gol şi plin, înşirată precum rămăşiţele din vertebre ale unui schelet anonim. Câteva calupuri împrejmuite de rumeguş, au amintirea descoperirilor arheologice, dar şi tristeţea copacilor tăiaţi tranşant. Altele, rănduite pe direcţii drepte sau circulare, se asociază locurilor de retragere dintr-o pribegie aflată în continuă mişcare. O expoziţie odihnitoare, cu puteri meditative.

DECEMBRIE 2008

Culori de noiembrie

În organizarea Fundaţiei Interart Triade, Muzeul de Artă prezintă expoziţia Secvenţe semnată de Roman Cotoşman, membru fondator şi teoreticianul grupului timişorean 1.1.1. (împreună cu Şt. Bertalan şi C. Flondor, 1966-’69) – evenimentul fiind completat de un catalog dedicat teologului şi, deopotrivă, pictorului Cotoşman. Forme geometrice simple şi permutarea constructivistă a două pătrate parţial suprapuse, rotite sau alăturate, produc iluzii cinetice cu semne şi semnificaţii sobre, succesive. Spaţiul aproape pustnic din jurul lor, mult prea abstract pentru gândirea oficială a anilor ’70, dar pe măsuraunui artist al înţelesurilor logice, a înnobilat exprimările experimentale româneşti din acele timpuri, punându-le în concordanţă cu arta conceptuală europeană.

Café Papillon prezintă expoziţia Dianei Popovici, Letraset, cuprinzând lucrări de grafică în peniţă, laviu şi caractere transferate de pe folia transparentă omonimă. Trimiţând la interpretările dadaismului, literele şi cifrele pecetluite vizual, în şiruri sau câmpuri ordonate, pe hârtie, au rolul hărţilor încifrate. Cu eleganţă, echilibru şi raport compoziţional dinamic, mesajele rândurilor neînţelese sunt bine ţintite. Aşezate parietal pe simeze, la fel de bine pot sta închise într-o sticlă, plutind pe apă, ori amulete cu grafisme pe boabe de orez, sau sub formă de însemnări, legende ale unui serviciu secret. Depinde de plăcerea şi interesul privitorului.

Galeria Calina şi Nirvana lui Corneliu Vasilescu (Bârlad). O abundenţă de spontaneităţi în care cu greu pot fi urmărite anumite trasee... Ultima stare a fericirii nu are timp să cuprindă şi (ne)mărginirea ei. În compoziţii volubile, cu zig-zag-uri pornite ca din fumul narghilelor şi o cromatică preponderent grizată de pe urma tuşelor largi, pe alocuri ritmate, picturile nu lasă loc concretului. Pare un vremelnic adăpost abstract între două forme ce se vor înfăptui ulterior şi aleatoriu. În spatele culorilor şi al liniilor eterate se nasc, subiectiv, înceţoşate plante cu braţe prelungi, priviri ascetice încolăcite sau năframe de necunoscuţi. O stare de re-încarnare cu percepţii personale sau cum drogul plastic în sine îşi face de cap!

Un debut incandescent semnat de Renée Renard, cu Imagini pe muzica Teodorei Enache, prin expoziţia de la Librăria Cartureşti-Unirii – pe care o poţi „citi” ca pe un tril din zbor sau o rătăcire prin pădure şi lumină. Atmosfera imaginilor, pe dimensiuni mari, întind cărări discrete îndrăgostiţilor, precum ţopăielile păsărilor sau linia fulgerelor, întotdeauna după trunchiuri. În fructul iubirii şi roşul mărului, nu ştii ce vezi, graba ramurilor strălucite de adieri, sau amprenta misterului cu sfiala muzicii ei...

Sfârşitul toamnei a mai adus o serie de alte expoziţii de grup: la inaugurarea noii Biblioteci Universitare sau la Palatul Administrativ (Mentorul, omagiul maestrului, eveniment dedicat celor 75 de ani de învăţământ artistic bănăţean), ori la Galeria Helios. Prezenţa numeroasă al plasticienilor timişoreni, mulţi dintre ei profesori la Facultatea de Arte şi/sau Liceul de Artă, certifică ritmul alert al activităţii artelor plastice şi expoziţionale din această perioadă.

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 2 decembrie 2008)

NOIEMBRIE 2008

Incursiune prin galeriile timişorene

Cu siguranţă, oricare arhitect se visează călăuza propriilor linii, forme şi culori, absent. Structurile urbane ale Marilenei Preda Sânc, expuse la Galeria Calina, obligă privirea să se înalţe până la ultimul etaj al imaginaţiei. Tipare şi contururi hoinărite de sugestii minimaliste se reduc, printr-o apartenenţă socială şi însingurare umană, la o înşiruire de altare precum menhirele neolitice (idem VIII, bronz) – sau, prin colorit retras, la iconice, cu alcătuiri de schelete părăsite (idem II, III, IV). Apoi, fâşia unui roşu-vertical penetrant şi puternic (idem XI), stă probă expansiunii arhitecturale şi infinitelor vibraţii cromatice, pământene, acaparatoare şi aproape înăbuşitoare (idem VII).

Vasile Pintea îşi prezintă, la Galeria Helios, ultimele sale picturi înglobate într-o temă simplă şi intimă: 77. Compoziţii cu structuri şi conglomerate unitare, aduc la suprafaţă interiorizări nocturne sau exteriorizări diurne, ataşate unui fundal peisagistic de dinainte pregătit. Caracteristica generală este transparenţa cromatică, cu diverse influenţe contemplative date de figurativ şi/sau non-figurativ. Conceptual, acelaşi roşu, uneori spontan, alteori dirijat, poate fi atribuitul toamnei sau abstractului, fluturelui sau zborului, amurgului sau incandescenţei. Dar şi lirismului, planării, oniricului... Încet şi uşor.

Cei 5 pictori sînt prietenii mei, afirmă Sorin Scurtulescu, prin expoziţia de la Galeria Helios. Alături de el, Ciprian Boldea, Dan Gherman, Sorin Neamţu şi Andrei Rosetti, se amestecă prin spaţii monumentale, cu nuanţe degajate de taşism şi abstract liric. Picioare încrucişate (Boldea), imensitatea cerească ireală (Gherman), un tron şi câteva containere murdare (Neamţu), semne egale, verticale (Rosetti) sau cinci trupuri imaginare ale prietenilor săi (Scurtulescu), sunt singurele câmpuri de părelnică recunoaştere. Camuflajul reprezintă particularitatea expoziţiei, precum acul în carul cu fân. Doar Simion Arhiri îşi permite joaca, controlată, cu realul imediat şi atmosfera apropierii (un Portret de fată tânără), în acelaşi registru tehnic pictural.

La Galeria Axa Art-Mall, o expoziţie de infografie (computer art, anii ’70) – o imagine printată, ataşată potenţatoriu tehnicilor de gravură, ce porneşte de la schiţe executate manual, apoi prin scanare, urmează calea prelucrării prin mai multe programe specifice de grafică digitală. Paul Chiş îşi duce mai departe demersul artistic: 2.0 - Visual artdrenaline. Lucrările, sub influenţa roşului pur şi decorativ, dar şi prin colorit divers, conţin compoziţii dinamice sugerând recuperarea timpului. Configuraţiile rezultate sunt cele care dau senzaţia clepsidrei grăbite şi dilatate, mereu tulburată de forfota adrenalinei şi al visului întrerupt brusc. Cu unele texturi ce amintesc de tiparul înalt gravat (xilogravură sau linogravură), printurile în sine se înscriu într-o exprimare creatoare aparte.

O expoziţie de pictură cu scurte intervenţii colate, în Privirea autoarei Gianina Săvescu, la Galeria Cărtureşti-Mall. Cu mişcări neastâmpărate, dar dirijate de interiorul lor cromatic şi pensulaţii roşiatice, unele titluri (Privirea spre spaţiu, Dincolo de privire), redau frământarea ochilor, atunci când se deschid pentru prima dată către lume. Prin forme dezinvolte, compoziţii închegate de linii şi detalii, privirea picturală urmează meandrele unei gândiri dinlăuntrul inimii.

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 5 noiembrie 2008)

NOIEMBRIE 2008

„Graphium 2008”, o bienală de referinţă

Ajunsă la cea de-a treia ediţie, Bienala Internaţională de Gravură Mică Graphium şi-a deschis porţile, în octombrie, la Muzeul de Artă Timişoara – manifestarea fiind organizată de Asociaţia Culturală „Graphite” şi Filiala Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici din România, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Direcţiei de Cultură Timiş, precum şi al Centrelor Culturale Francez şi German din metropola bănăţeană. Bienala a fost precedată de trei momente distincte, găzduite la Galeria Pygmalion a Casei Artelor – Direcţia de Cultură Timiş, Centrul Cultural Francez şi, respectiv, Centrul Cultural German: expoziţiile de gravură ale artiştilor Martin R. Baeyens din Belgia, Pascale Hémery din Franţa şi, respectiv, Bernd Koblischek din Germania.

Lucrările premiantului ediţiei precedente, Martin R. Baeyens (Belgia), din Galeria Pygmalion, pot fi incluse în categoria de best-seller-uri plastice timişorene, post 1989. Primul invitat de onoare şi-a desavârşit statutul printr-o expoziţie lejeră şi atipică sistemului compoziţional clasic, prin ruperea înşelătoare a privirii în două planuri inegale. Unul aparţine ochiului cuminte şi decorativ, iar celălalt, nervului pe cât de spontan, pe atât de bine controlat. Intrigant în mesajul său vizual, Baeyens sfâşâie imaginea (serigrafică, cu implicaţii fotografice) pâna la limita în care aştepţi să se întindă nemărginirea unei pete peisagistice. Dar nu este totul. Impecabilă prin acurateţe tehnică şi limbaj vizual de bază (punct, linie, formă), expoziţia deschide seria evenimentelor din cadrul Bienalei.

La Facultatea de Arte (Mansardă), respectiv la Centrul Cultural Francez, gravoarea Pascale Hémery (Franţa) a susţinut o conferinţă cu tema Capitale. Expoziţia care a însoţit dezbaterea, consacrată lucrărilor în tehnica xilogravurii, propune o serie de plimbări prin Paris, Anvers, Berlin, Dublin, Lisabona, Madrid sau New York... Forma clădirilor frontale, uşor deformate sau unele străzi cu perspective plonjate, ascund himera pustietăţii, cu trimiteri expresioniste în clar-obscur şi culori neutre, pământii. Doar contururile, uneori geometrice, alteori sinoase, sau plăcerea promenadelor într-o noapte albă, au darul înveselirii.

Cel de-al treilea din seria invitaţilor de onoare, artistul Bernd Koblischeck (Germania) a expus Mulţimi de oameni / Tablouri de mulţimi, la Centrul Cultural German. Stampele alb-negru, în plăci de zinc (aquaforte, aquatinta), au suportat acţiunea inedită şi dură a unei bormaşine, asociată tehnicii dry point (ac rece). Nenumăratele personaje ce amintesc de metamorfozele lui Escher, dar lipsite de orice detaliu sau geometrie, doar umbre pierdute, se regăsesc mereu într-o deplasare expresionistă spontană. Ajutate, câteodată, şi de câteva firave linii de fugă, mulţimea se împrăştie ireproşabil prin sugestia socialului haotic şi dureros, specifică unei revolte înăbuşite. O expoziţie cât un memorial. Timişoara, acum câţiva ani în urmă...

În fine, evenimentul central al manifestărilor din cadrul Bienalei Graphium-2008, organizată de Asociaţia Graphite şi Filiala Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici din România, în colaborare cu cele doua centre culturale amintite, a avut loc la Muzeul de Artă. Juriul internaţional format din M. R. Baeyens, P. Hémery, B. Koblischeck, alături de timişorenii Adriana Lucaciu şi Constantin Catargiu, au realizat o selecţie tranşantă, pe criteriile stricte ale unui regulament impus. Dintre cei 78 de participanţi din 29 de ţări, juriul l-a preferat pe Traian Gligor (Germania), care şi-a adjudecat Marele Premiu şi Trofeul Bienalei Graphium. Premiul I i-a fost acordat lui Arthur Hakobyan din Armenia, Majla Zeneli (Albania) a primit Premiul II, iar Dámo Istvan (Ungaria), Premiul III. Au mai fost menţionaţi Paolo Ciampini (Italia) şi Azusa Ito (Japonia).

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 4 noiembrie 2008)

OCTOMBRIE 2008

Cromatici de toamnă

Atmosferă şi stânci, stânci şi culori, culori şi alb. Mai departe: alb şi albastru din cer, cer şi verde din natură... Negru? Puţin. Este un calambur al continuităţii, nedesprinsă de realitatea taberei internaţionale de pictură-sculptură de la Dubova-Mraconia - ediţia a XXVII-a, găzduită de Muzeul de Artă din Timişoara. Pictorul şi iniţiatorul taberei, Ioan Mercea (Drobeta Turnu Severin), în colaborare cu Fundaţia Rubin, găsesc permanente resurse şi plăceri cromatice să susţină întâlnirile cu natura ale fiecăruia dintre participanţi – în această ediţie, 45, din cinci ţări. Libertatea este dată de nuanţe şi forme, niciodată aceleaşi, deşi filonul peisajului acvatic-stâncos, motiv local devenit deja clasic, cuprind aşezămintele statorniciei. Fabulosul rămâne singurul vameş plastic ce ia la control bagajul interpretativ divers al artiştilor, unde apa şi norii, în continuă mişcare, se risipesc printre lucrări.

Abile şi pătrunzătoare jocuri „de-a v-aţi ascunselea”, în expoziţia lui Alexandru Rădvan (Bucureşti), la Galeria Calina: Zeus şi Europa, amândoi greci şi goi, aproape halucinant purtaţi la limita în care nu mai ştii cum este povestea de dragoste adevărată. Cu o reprezentare zgârgită a culorilor, dar nu lipsit de picturalitate şi pricepere anatomică sculpturală, artistul zămisleşte interferenţe perverse bine asumate şi bine intenţionate, alături de păcatul umed şi corupător ale unor limbi sau mângâieri. Totul este tributar eroticului, tristeţii sau jocului morbid dinainte bine-cunoscut. Totul pare atins doar de mental şi priviri care nu se văd, dar se ştiu. Şi de o Europă al acceptării totale, melancolice, ticsită de un Taur omniprezent, câtodată romantic, alteori sacrificat. Ademenitoare, coarnele rămân singurele dureri personale, sau Universale, n-are importanţă! rămăşiţe ale unui trup viguros devenit acum domestic şi pustiu.

La Galeria Helios expune Nicolae Ungar (Reşiţa), un iubitor al culorii şi al peisajului. Destul de spontane, cu uşurinţa pictorului care ştie de la început ce finalitate au stropii, tuşele largi sau formele aleatorii, lucrările sunt, totuşi, tributare abstractului liric. O bucată de pământ, grupuri fărâmiţate de verdeţă şi ambianţa compactă a cerului, aşezate în perpective aeriene adeseori monumentale şi bine conturate, sunt principalele elemente ale autorului. Sensibilitatea transpare prin echilibrul cromatic cald-rece, iar sugestia limpezirii prin simplitatea negrului şi albului. O expoziţie gestuală, cu născocirea imaginilor de fiecare dată noi şi plăcerea clipelor trăite.

O expoziţie de sculptură şi artă digitală, Fragmente, autor Geo Goidaci (Germania), în continuare, tot la Galeria Helios. Împărţită clar în două exprimări plastice de sine stătătoare, figura umană reprezintă preocuparea primordială a artistului. Dominată, în sculptură, de marmuri de dimensiuni relativ mici, materialitatea portretelor sunt intens şlefuite până la catifelare. Particularitatea figurilor o reprezintă anumitele zone unde, ori sunt lăsate accidental texturile abrazive ale ruperilor, ori sunt deformate prin aplatizare sau tăiere fermă. În schimb, grafica digitală oferă chipului posibilitatea camuflării prin linii pixelate, precum interiorizările neutre ale unui alergător prin trasee labirintice, fără intrări şi ieşiri. O prezenţă oarecum atipică, fragmentată de o personalitate artistică duală.

Lucrări de grafică şi pictură purtând semnătura lui Vlad Corban, Galeria Etaj II a Palatul Administrativ Timiş. Compoziţiile, statice sau închise, lipsite de detalii, folosesc simboluri creştine înţelese mult mai profund în tradiţia rurală, acolo unde pâinea, peştele, aripa şi clopotul, reprezentate simetric, devin amprente ale unui pendul ce nu se va opri niciodată. Precum veşnicia. Foarte sensibilă, cu mult alb ca din nori şi o anumită însingurare, expoziţia găseşte spaţii conceptuale şi senzaţia levitării.

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 7 octombrie 2008)

SEPTEMBRIE 2008

Culori de august

Un inedit ansamblu de înţelesuri plastice feminine, la Galeria Helios, s-a materializat prin prezenţa a două artiste: Magda Nica (Italia) şi Claudia Mandi şi expoziţia lor, Roma – Timişoara, Zbor direct. Picturile Claudiei sunt asociate eroticului şi exprimării expresioniste, cu femei decupate apoi ataşate direct simezelor. Unele au chip oniric diurn, pictate pe ambele feţe şi atârnate ca pentru a sugera călătoria unor gânduri. Într-o exprimare decorativă şi cromatică asemănătoare picturilor, lucrările din sticlă ale Magdei amintesc, deşi nu asta a fost intenţia lor iniţială, de formele unor aripi singulare, fragile şi delicate în alegerea texturii şi al pigmenţilor, expuse ca într-un insectar. Intercalate, peste două plase întinse vertical sunt ataşate diferite accesorii ale sexului frumos (brăţări, coliere etc) ce trimit ingenios spre mrejele unei posibile îndrăgostiri la care niciun bărbat nu-i mai poate face faţă. Doar să-şi ia şi el, zborul...

Tot la Helios, începând din august, sunt expuse picturi şi sculpturi în bronz, fier şi sticlă semnate de 29 de plasticieni ai oraşului Pécs (Ungaria). Lucrările conţin influenţe abstracţioniste, raioniste (Mosonyi Tamás – Post-postament I-II) şi realist-fotografice (Mátis Rita – Această după-masă e obositoare, Bicsár Vendel – Floare de tei, sculptură în bronz), în griuri calme (Erdös János – Pământ) dar şi în culori vii, strălucitoare, asemănătoare fovismului (Tari Esyter – Intrigi, Syilágy Syilárd – Dispută) sau expresionismului în sculptură (Vanyúr János – Cal, bronz, Jarmeczky István – Minutele momentului, fier sudat). În pofida limbajul plastic divers, caracteristic unei expoziţii de grup numeros, ansamblul pare unitar, nederanjând parcursul vizual.

O expoziţie concepută ca loc de pelerinaj, pentru fiecare dintre trăitorii acestui oraş, la Muzeul de Artă: Timişoara în stampe. Personal, adaug: cu respect. Istoria şi cultura fortăreţei înconjurate de ape şi ţânţari pare solitară şi mult prea timidă, chiar dacă mai-marii militari ai secolelor XVII-XVIII n-au fost de acord cu aceasta, ea fiind cucerită de doar două ori, de oştile a două mari civilizaţii expansive: orientale prima, occidentală cealaltă. Gravurile, realizate cu acul şi dăltiţa, pe placă de cupru sau pe lemn (xilogravură), sunt semnate de Gotfriet Rog, C. Benoist, Jan Huchtenburg, Gaspar Boutats, Gabriel Bodenehr, Melchior Hafner, Hans Johann Sibmacher şi mulţi anonimi, reprezintă mărturiile unui interes strategic prin artă. Cea mai veche dintre imagini îi aparţine lui Paulus Fürst, din 1638. Deasemenea, portretele lui Hassain Paşa, Mehmet Paşa, Eugeniu de Savoya şi Zsigmond Bathory se înscriu în seria de argumente îndreptate spre dezvoltarea unei cetăţi cosmopolite.

În organizarea Muzeului de Artă, un grup de artiste din Germania, ataşate de aparatul fotografic, Verena Landau, Ruth Habermehl, Sabine Dehnel, Barbara Flatten şi un concept bine pus la punct, Transformidable, ţintesc realitatea, cu puternice lovituri virtuale şi asocieri stranii. Personajele reale şi fundalurile tuturor lucrărilor nu sunt cele de lângă noi; ele conservă percepţia unui alt tărâm, paralel. B. Flatten profită de mişcarea corpului uman, obiectivul surprinzând entităţi fantasmagorice înceţoşate. S. Dehnel ne trimite un salut ingenuu, prin intermediul unei încântătoare copile, cu spatele la marea din plastic albastru şi valuri din vată albă. R. Habermehl este super-fericită de colajul unor bucăţi de peisaje în alb-negru ce înghit diverse elemente colorate. Picturile grizate ale lui V. Landau sunt cópii după instantanee fotografice cu per(s)oane fără gări, expresie a no man’s land-ului. Cu o remarcabilă intenţie idilică generală, formidabilele transformări sugerează deşertăciunea speranţelor şi/sau tristeţea solitudinii într-o viaţă lipsită de dureri, dar condusă de artificial.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 2 septembrie 2008

AUGUST 2008

Bienala Internaţională de Gravură Experimentală, ediţia a 3-a
Începutul unor vremuri noi în gravură!

http://www.experimentalproject.ro/

Psihologic, abordarea gravurii presupune, pe langă harul artistic dat, o excelentă stăpânire de sine şi a tehnicilor tradiţionale. Travaliul îndelung poate atinge sentimentul desăvârşirii, dar şi al monotoniei sau al timpului oprit. Ideea reproducerii unui desen a fost descoperită de chinezi, în anul 868, matriţa reprezentând o placă de lemn scrijelită, de unde şi denumirea tehnicii respective, xilogravură. În Europa a apărut în secolul al XV-lea, odată cu multiplicarea tipăriturilor lui Gutenberg. Apoi, istoria tehnicilor exclusiv tradiţionale sunt continuate prin diversitatea acţiunilor mecanice trecute printr-o presă, împreună cu iscusitele point seche (dry point, vârf sec sau ac rece), gravura cu dăltiţa, mezzotinta, aquaforte, aquatinta, toate pe plăci de metal, şi litografie (pe piatră, calcar), ultimele două folosind şi reacţiile chimice controlate ale unor acizi. Cele mai recent acceptate sunt linogravura, în linoleum, cu tehnica asemănătoare xilogravurii şi serigrafia, peste o sită de mătase. Comprimând, gravura întruchipează răbdarea tranşantă a unei linii trasate în locul ei cuvenit, iar prin apariţia tirajului, comunicarea deschide apetenţa oamenilor către artă.
Nu poţi înţelege cu adevărat gravura dacă nu o practici. Locul ei în istorie este binecunoscut, cu artişti remarcabili şi repere definitorii. Să nu uităm influenţa penetrantă a stampelor japoneze asupra impresioniştilor. Numai că arta contemporană prinde viteze electronice şi diversităţile tehnice dobândite cu trudă şi timp par lipsite de prospeţime. Mai mult, lipsa unui concept serios în gravură se poate adăposti adeseori sub comoditatea măiestriei manuale, capcana eternelor eu-uri cu aşteptări şi ne-confirmări.
Experimentele tuturor epocilor artistice au fost, sunt şi vor fi primite cu îndoială, cu nepăsare, uimire sau derută. Demersul şi acţiunile în sine sunt asociate ludicului şi neseriosului. Privirile curioase ale celor din jur devin cârcotaşe, iar cei care au darul evidenţelor, încep să numere, ca nişte ciocli, doar dimensiunea rateurilor inevitabile, materia primă în construcţia viitorului prevăzut de ei.
Pentru mulţi dintre noi, 2003 reprezintă un an ca oricare altul, cu plăsmuiri împlinite şi/sau dezamăgite deja de trecut. Cu siguranţă pentru graficianul Ciprian Ciuclea, pe atunci încă student la Facultatea de Artă din Timişoara, anul reprezintă intrarea sa în lumea bună a managementului cultural românesc şi nu numai. Gândit de câţiva ani de zile şi nopţi în urmă, conceptul unui îndrăzneţ proiect numit Bienala Internaţională de Gravură Experimentală nu exclude deloc statornicia tradiţiei. Dimpotrivă. Reuşita unui experiment presupune dobândirea temeinică a cunoştiinţelor de bază. Nu întâmplător şi tot în Timişoara, a apărut, în anul următor, o a doua bienală internaţională, de gravură mică, Graphium, eveniment ce promoveză cunoscutele tehnici clasice enunţate adineauri. Prin alternanţa lor cronologică anuală, prin excelenta susţinere conceptuală complementară, precum şi printr-o colaborare reciprocă emulativă, oraşul bănăţean are şansa de a rămâne în memoria gravurii ca fiind singura localitate cu două iniţiative grafice aparent distincte şi contradictorii în principii, pe durata a patru ani, lucru rar întâlnit în lumea artistică a secolului XXI românesc. Câteodată, visele aduc cu sine noi vise. Puţini realizează acest lucru! Primele două ediţii ale Bienalei Internaţionale de Gravură Experimentală au adunat câte 74 de gravori din 17 ţări, respectiv 40 din tot atâtea ţări. În urma jurizărilor, Malgorzata Szandala (Polonia) şi Denise Pellettier (Canada), respectiv Lisandru Neamţu (România) şi Kohsei (Japonia) sunt primii câştigători.
Dar...
Sindroamele caprei sărace şi ale circuitelor financiare dubioase sunt pline de scamatorii artistice lăturalnice, cu acte în regulă. Locurile goale din vistieria statului (sub)cultural sunt ultimele redute ale instituţiilor cultural-administrative, centrale şi locale. Genialitatea aparţine celor îmbâcsiţi de izurile politicului strâmb sau burtos, cu profunzimea generalităţilor şi răspunsurilor-clişee după cum le vine votul şi momentul. Sunt obosiţii neamului. Nicicând nu vor face faţă proiectelor care dau năvală peste ei cu viteza profesionalismului curatorial bine ţintit în realitate. Iluzia acestora de a se crede adevăraţi mecena durează cât semnătura lor, iar neînţelegerea unui proiect cultural viabil se ridică la dimensiunea zâmbetului lor ironic, discret, dintr-o singură buză, mişcare anatomică aflată în contradicţie cu virtutea entuziasmului prea-plin al iniţiatorilor de proiecte. Iar de aici, atacul asupra lor poate continua cu argumente negative... Oho!... Dar nu este momentul acum să asociez numele caprei, pârâtului nărav românesc, sau numitelor perspective culturale. Fiecare îşi poartă mutra sa născătoare, cu stoicism!
Şi de ce nu?!... Experimentele sau transferurile apar odată ce te loveşti de stufăriş.
A treia ediţie s-a mutat la Palatele Brâncoveneşti din Mogoşoaia, în anul 2008, odată cu iniţiatorul şi directorul ei, Ciprian Ciuclea fiind sprijinit de către Asociaţia EuroCulturArt din Bucureşti, curatorii Olivia Niţiş şi Mihai Zgondoiu, Andreea Micu, asistentă proiect şi Cătălin Zamfir, voluntar, fiecare stându-i alături cu aportul său personal. Tehnicile cerute continuuă imprimarea clasică, dar lasă loc oricărei modalităţi de prezentare experimentală. De la printul digital la obiect şi instalaţie, de la mişcare şi ludic, la vizionări video. Unele proiecte au fost expuse alături de un text conceptual necesar. Orice este posibil atâta timp cât o gravură reprezintă creuzetul ideilor pertinente. 72 de gravori din 28 de ţări au convins exigenţele juriului internaţional alcătuit din Liviana Dan (Sibiu) - preşedintă, Ignas Kazakevicius (Lithuania), Leszek Czajka (Polonia), Jakabhazi Alexandru şi Ciprian Chirileanu (ambii din Timişoara). Premiul Bienalei a revenit artistului mexican Miguel Angel Padilla Gomez cu lucrarea Siete de un golpe, şapte urme de pliciuri imprimate pe pânză, cu

umor sec şi ironie. Premiul Juriului este atribuit lui Ines Matijevic (Croaţia) cu Musical boxes, o prezentare video cu balerine în cutii transparente, într-o imagine extrem de sensibilă a dansului mecanic. Lucrarea Untitled, autoare Agnieszka Cholewinska (Polonia), a primit Premiul Tânărului Artist, o monumentală linogravură ce prezintă săritura unui copil pe sub o coardă iluminată pe întreaga ei lungime. O menţiune i-a fost acordată lui José Enrique Porras Gómez (Mexic) – Beehive şi Mexican mind,

poate cel mai reprezentativ proiect de îmbinare a tradiţiei cu inovaţia experimentală: o bilă de bowling gravată pe întreaga suprafaţă, aşternută apoi cu cerneală tipografică (conform tehnicii); greutatea în sine a bilei deţine suficientă presiune pentru imprimarea imaginilor pe o hârtie lungă, printr-o simplă rostogolire. A doua menţiune a fost acordată Magdalenei Uchman (Polonia) The gift – trei ambalaje din carton de diferite mărimi, imprimate şi împachetate una în alta, amintind de Matrioşca rusească. A treia menţiune: The children of Prof. Beuys, autor Anatoly Fedirko (Ucraina) – o instalaţie din cinci umeraşe peste care sunt puse halate transparente, imprimate simplu, cu atmosfera fetişului şi a sufletelor plecate. În paralel, au avut loc vernisajele câştigătorilor ediţiei precedente: Lisandru Neamţu (România), cu o instalaţie de gravură concepută scenografic, şi imprimările personale realizate prin topirea gheţii şi a cernelii tipografice, autor Kohsei (Japonia). Workshop-ul lui Ion Tiţoiu (România) confirmă legătura cu tradiţia clasică, iar în cadrul expoziţiei de gravură experimentală românească au expus graficienii Radu Buriac, Ciprian Chirileanu, Ciprian Ciuclea, Suzana Fântanariu, Ovidiu Petca, Adrian Sandu şi Mihai Zgondoiu, gravori aflaţi de mult în circuitul internaţional de profil, precum şi artişti din alte zone plastice: Ovidiu Feneş, Peter Madaras, Bogdan Raţă, Marian Zidaru şi Zoiţa, cu dorinţa respectării demersului curatorial al Bienalei. Programul dens al expoziţiilor a atras numeroşi vizitatori, iar mass-media a acordat spaţii ample în programele lor editoriale. În final, a treia ediţie a Bienalei Internaţionale de Gravură Experimentală 2008, beneficiază de apariţia unui catalog ce cuprinde corolarul acestei manifestări, prin design-ul directorului ei, Ciprian Ciuclea.
Este doar începutul unor vremuri noi în gravură!

(articol publicat in revista ALTITUDINI, nr. 30, august 2008, Bucureşti)

AUGUST 2008

Maeştrii lutului

Galeria „Mansarda” a Facultăţii de Arte a Universităţii de Vest Timişoara găzduieşte, în acest sezon, expoziţia reunind lucrările de licenţă de la secţia Ceramică. Sub conducerea profesorilor Gloria Grati şi Vasile Lihor Laza, expun tinerii artişti ai anului III – Letiţia Badoc, Liviu Buldur, Demeter Hajnal, Iuliana Eftimie, Laura Mioc, Nagy Imola, Lucia Opriş, Pandek Péter-Zoltán şi Syilágyi Roberta, respectiv, anului IV – Cosmin Ciofirdel, Denisa Gana, Diana Morariu, Mihaela Moroianu, Adela Paraschiv, Ruxandra Riscuta, Claudia Roman şi Varga Emoke. Metamorfozele plastice din lut ars cuprind o zonă tematică deosebit de generoasă. În ansamlul ei expoziţional, predomină linia curbă, organică, în diferitele ei reprezentări: arhetipuri, vieţuitoare marine, mesaje împachetate, porţi, perne, hore, paznici, personaje etc, redate concret, cu un amestecat de mister, fantezie şi decorativism.

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 5 august 2008)

AUGUST 2008

Arta plastică, în sezon estival

Un număr de 34 de tineri au fost provocaţi la o expoziţie-concurs de sculptură studenţească, sub genericul Grădina viziunilor mele, organizată de Fundaţia Interart Triade. Prin acţiuni de modelare, de tăiere sau de şlefuire în lemn, piatră, metal etc, lucrările de dimensiuni relativ mici, au fost prezentate în diverse formulări: de la sobru-conceptual şi ironie-fantezie, la elemente caracteristice naturii sau oniricului, adeseori abstractizate. Premiul I a fost atribuit lui Szabo Csaba cu Goliathus giganteus. Manuela Zvîc şi lucrarea Grădina viziunilor mele a obţinut premiul al II-lea, iar Taina viselor semnată de Biró Mihaly, premiul III. Lor li s-au alăturat menţionaţii Florin Natu, Ionuţ Eugen Şerban, Daniel Roşca, Simina Paula Dan, Remus Irimescu şi Cosmin Dumitrescu, prin suportul financiar al unor parteneri şi sponsori ai Fundaţiei iniţiatoare.

Accesorii de lux semnate de Cuzina, la Cărtureşti-str. Mercy, cu pictoriţa Cristina Toma din Bucureşti. Ca într-un joc de umbre revoluţionare, înăbuşite, câteva nevăzute şi nesimţite gloanţe amnezice îşi iau zborul spre pierderea pe moment a realităţii. Ostentativ, kitsch-ul zilnic intră în noi pe toate fronturile. Mai lipsesc picăturile de sânge. Dar e un lux! Nu oricine donează! Este o expoziţie simplă şi repetitivă în tema ei criminală, cu instrucţiunile unui permanent şablon de revolver. Pentru privitor, doar ştiinţa vizuală îl mai ţine în viaţă, din bun simţ estetic. Însă pe fundal, cartuşele-colier de macrameuri, rămân un corolar al prezentului. Nu ştiaţi?! Vă rog...

Pictorul Călin Beloescu aduce cu sine un Dialog cu memoria, în Galeria Calina. Păstrându-şi aceeaşi măiestrie personală în redarea realismului anatomic şi al clar-obscurului caracteristic fotografiei, artistul rupe acum din printul digital actual. Nu prin colaj, ci prin graba intervenţiilor ulterioare ale pensulei, în locurile ei bine asumate. Prinsă într-un continuu vis auster, seara, în lumina conturului tranşant-univoc, tema femeii tensionate de erotică pare iscoditoare. Dar în contradicţie cu deschiderea compoziţională multiplă şi imaginar haotică, parcursul conceptual se închide ermetic în interiorizări, în memorii neîndestulătoare şi dialoguri reţinute. Aşteptarea pare, câteodată, obositoare.

O reprezentare particulară pe simezele Galeriei Helios, prin uzanţa unor materiale neconvenţionale: pânză, gips, lemn, sârmă etc, autor Aurel Dumitru (Blaj). Cu un rafinat amestec vizual între pictură şi obiect, expoziţia se împarte în trei componente distincte. Într-o primă serie şi un ready-made parţial, colajul în alb cu vechi tuburi de pigmenţi de pictură, nefolosite, amintesc despre personaje cu umbre de mult apuse. În a doua succesiune, cu imagini geometrice modelate în alto-relief, reprezentări arhaice ale unor vetre precum siturile arheologice privite de sus. În fine, într-o serie de lucrări cu influenţe scenografice, lemnul acuarelat capătă rol decorativ sau utilitar. Este o expoziţie ospitalieră prin căldura cromatică aleasă, dar şi prin atracţia amintirilor cu subtile forţe simbolistice restauratoare.

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 5 august 2008)

IULIE 2008

Timişoara plastică, la solstiţiu

„Cine nu ştie gravura, s-o înveţe”, mărturisea Ştefan Luchian. Graficiana Suzana Fântânariu propune o expoziţie într-o nouă înfăţişare, generic intitulată Xilogravură – Matrice stilistică II, la Galeria Helios, urmată de o masă rotundă, Transfer geo-grafic. Alături de artistă, un surprinzator grup de 10 tineri gravori din România şi diaspora ei, absolvenţi în timp ai Facultăţii de Arte Timişoara, expun împreună, fără a-şi înabuşi personalităţile izolate. Este o expoziţie în alb, aerată şi sobră, cu mesaje performante, bine ţintite. Xilogravuri (tehnică descoperită în China anului 868, ulterior în Europa secolului XV) şi linogravuri pe simeze, abordări personale, instalaţii şi un film scurt, sunt exprimările ce depăşesc cu mult tradiţia transferului pedagogic către o generaţie aflată de ceva timp în traseul contemporan al crezului artistic. Difuzia/infuzia din/în Timişoara, este asigurată de Dan Boar, Ciprian Chirileanu, Ciprian Ciuclea, Florin Haţegan, Ortansa Moraru-Ilie, Raluca Moldovan, Voicu Sătmărean, Szakats Yvette şi Mihai Zgondoiu, invitată de onoare fiind Ana Adam. Altfel spus, Timişoara re-simte un puternic pol geografic al gravurii naţionale, nu demult deţinătoare a două bienale internaţionale în domeniu.

Un creator obsesiv-compulsiv, prin motivul vizual ales, este pictorul Köteles Robert din Salonta, la Galeria Pygmalion din Casa Artelor – Direcţia de Cultură Timiş cu În fiinţare. Toate lucrările conţin împletitura unui abil joc optic al motivului construit, individualizat prin triunghiuri mici şi infinite, precum plasa păienjenului. Dacă unele tablouri se epuizează efemer, cu spargerea geometriei monotone prin culori labirintice, în altele apar sur-prinderile, un nou registru abstract şi central. În tuşe largi, picturale, sub forma unui ou sau a unei picături de apă, aici este sălaşul arahnidei, cea care prinde într-o clipă întreaga fiinţă, viaţa...

Sub genericul Patterns, la Galeria Calina expune Simion Moldovan (Reghin), o serie de picturi, sculpturi în bronz şi în lemn pictat, cu intervenţii ulterioare ale unor obiecte ieşite din uz: şuruburi, circuite electronice etc. Expoziţia este dominată de personaje adeseori hidoase, auto-abandonate de voia sorţii potrivnice, permanente. Dinamica expresionistă din picturi este redată de cromatică şi braţe, ambele deschise, iar formele sculpturale, abrazive, prin tăceri supreme ale expresiilor dureroase, brutale, ascunse în fiecare urmă lăsată de dalta voit neîntregită: Cavaler, Al XXI-lea sau Născătoare. Privindu-le, îţi pare rău că exişti şi alegi singurătatea. Patterns, un superb exemplu despre arderea unui suflet zbuciumat de urâtul (său) estetic.

Galeria Helios ne invită la Dimensiuni celeste, amfitrion fiind artistul plastic Géza Xantus din Miercurea Ciuc. În ştiinţa conturului bine mânuit, compoziţiile deschise ale gravurilor, pastelurilor, dar mai ales ale picturilor, sunt ţinute în frâu de verticalitatea imaginilor hieratice, cu personaje ascetice dar nu singuratice. Ele sunt cuprinse de sentimentul aşteptării optimiste şi de credinţa caldă a prieteniei, văzute în lumina unui clar-obscur modern şi transparenţa fundalurilor pictate. O clădire veche, o vioară sau un cer... atâta linişte monumentală într-o Capelă, Cantata profana sau o Cruce, cât plafonul unei biserici!

Sub îndrumarea Prof. Rodica Banciu, 13 studente de la secţia Textile-Tapiserie (Facultatea de Artă Timişoara) îşi prezintă, la Iulius Mall, examenul de licenţă: Simona Băilă, Soriţa Costicea, Liane Delschsand, Beata Gal, Tatiana Harja, Gabriela Ignacz, Raluca Iov, Klara Katai, Anamaria Kremer, Măriuţa Mitrov, Lucia Ştefănigă, Gianina Tomescu şi Ioana Viorescu, fiecare, expun tapiserii tradiţionale (parietale), tridimensionale, imprimeuri sau colaje textile. Temele abordate cuprind inspiraţii spiritual-religioase din arta populară românească, dar şi simboluri din alte culturi: scrierea runică, principiul Yang Yin, şamanism, totemuri, amoniţi etc, prelucrate cu fineţe şi răbdare penelopică. O expoziţie monumentală, liniştită şi frumoasă, precum autoarele.

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 1 iulie 2008)

Lipsit de orice activitate profesională şi studii plastice, Daniele Ermes Dondé s-a trezit, în 1980, posesorul unei impresionante colecţii de artă, moştenire primită de la părinţi. Expertizată, jumătate dintre lucrări erau falsuri. După indentificarea pictorilor reali şi anonimi, Dondé în loc să-i denunţe, a optat şi a militat pentru legalizarea falsurilor artiştilor respectivi. În anul 1984, Accademia di Belle Arti din Milano emite primul certificat de autenticitate atribuit unei picturi contrafăcute, cu statut de lucrare de artă unică. Astfel ia naştere un nou „curent artistic” numit Faux Art (Artă Falsă), curent asimilat de importante oraşe ale lumii mercantile şi promovat prin expoziţii cu falsuri ce aveau acte în regulă. În acelaşi timp, Dondé începe să picteze identic operele marilor maeştrii ai impresionismului, devenind foarte cunoscut mai ales în rândul celebrităţilor. Primul cumpărător a fost Andy Warhol, important reprezentant al pop art-ului, lista continuând cu prinţi, preşedinţi, actori, cântăreţi sau astronauţi. În inedita expoziţie din Sala Madrid al hotelului NH - Timişoara, stau aşezate 101 de semnături „atribuite” lui Vincent von Gogh, Claude Monet, Pierre Auguste Renoir, Paul Gauguin, Amedeo Modigliani, Edgar Degas, Gustav Klimt, Egon Schiele etc, lucrări faimoase de catalog, originalele fiind cotate printre primele 50 cele mai scumpe din lume. Dar totuşi, cu mirosul proaspăt dat de pigmenţii prezentului. Dacă nu ai ştii... Alături de acestea, câteva lucrări absolut personale, semnate Dondé, parol!, preluând tematica lui Warhol şi portretul lui Marlyn Monroe (şi alte altor vip-uri), imagini peste care artistul italian intervine în tehnica dripping-ului lui Jackson Pollock, dar reţinut de atenţia şi concentrarea unui plagiat autentic. La unele dintre picturi stau colate peste umerii cunoscutei actriţe, câteva cristale Swarovski autentice... sau nu!?...

IUNIE 2008

Clasicizarea experimentului

O retrospectivă – Anamorfoze II, cu Doru Tulcan la Muzeul de Artă Timişoara, cu pasiunea fotografiilor, desenelor şi picturilor sale. Unul din fondatorii grupului Sigma (1970-1980), artistul este un incurabil iubitor al punctului şi al liniei ritmate, aducătoare de contururi şi forme perspectivale. Peisajele realizate în perioada de după activitatea sa experimentală, lipsite de influenţa actualele programe digitale, propun o regăsire, o reaşezare raţională a elementelor vizuale de bază din natură. Câmpuri, orizonturi şi nori, toate se percep prin amprentele seninului şi al libertăţii cromatice, cu fineţea maturităţii şi al pointilism-ului modern. Un eveniment întregit şi recuperat de proiecţia unor filme dintr-un timp artistic ce pare atât de îndepărtat...

La Galeria Pygmalion din Casa Artelor – Direcţia de Cultură Timiş, s-a vernisat expoziţia artiştilor Izabela Kita şi Rafał Stępniak, din Polonia. În cazul ambilor artişti, dispunerea suprafeţelor colorate sunt bine determinate de sensibilitatea unui demers logic şi geometric, ca într-un puzzle cu marginimi abstracte. Viziunile emotive şi lirice sunt conduse de Izabela, prin plăcerea trăirii în mijlocul naturii şi a luminii, iar formele lui Rafał prezintă două personaje pregătite pentru un joc actoricesc, cu dialoguri. Atmosfera tuturor picturilor abundă de griuri colorate, în gradaţii optimiste.

O călătorie prin foc şi Metaterra, la Galeria Calina, ghid fiindu-ne ceramista Márta Jakobovits din Oradea. De la prima vedere, surprinzătoarele texturi ale ansamblurilor au forţa exprimării unui vulcan taciturn, care-şi părăseşte spaţiul, luat de alte treburi, ce nu suportă amânare. În urma lui, artefactele, căci există pregnant o intervenţie modelatoare, sunt expuse sub forma unor menhire în nisip sau altare – Metaterra, cu riduri zbârcite şi netede, colorate sau luciferine, sau pură şi simplu. Mai lipsesc misterioasele incantaţii străvechi şi un pachet de memorii ancestrale... Întreaga prezentare se desfată de zburdălnicia pământului şi a creaţiei pur plastice.

O serie de picturi semnate de Claudia Mandi, Nimfe şi îngeri, executate după o experienţă artistică petrecută în Italia, împânzesc cu tuşe largi grăbite, verzi şi luminoase, simezele Librăriei Cărtureşti-Mercy. Diferitele nuduri nestânjenite de compoziţia lor dinamică şi de carnaţia feminină, sănătoasă, par extaziate de influenţele mediteraneene expresioniste, încărcată de contradicţia unei atmosfere, liniştite doar de privirea solară. Adeseori, apare amintirea Domnişoarelor din Avignon, iar nelipsiţii îngeri ce le înconjoară, dau tonul unor serbări galante ce vor urma, poate numai prin simple şoapte.

Inedită prin fapt, expoziţia 8 după 10 adună, la Galeria Helios, promoţia picturală din 1998 a Facultăţii de Artă timişorene, sub bagheta cromatică a profesorului Constantin Flondor. Florin Avram, Ioan Avrămuţ, Sabin Chintuan, Köteles Róbert, Liliana Mercioiu, Alexandru Sîrbu, Daniel Suici şi Dan Toma au, fiecare, opţiuni artistice ferm alese, la care au aderat desprinşi de maestru. Principala abordare expoziţională este dedicată peisajului, dar şi unui figurativ legate de portret, respectiv, abstractului conceptual. Vernisajul a fost însoţit de un film încărcat de nostalgia studenţiei.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 3 iunie 2008