OCTOMBRIE 2009
Între real şi oniric
Un prea-plin sentiment de călătorii Între real şi oniric, cu artistul Ciprian Radovan, la Muzeul de Artă. Cuvintele cursive pot fi scrise şi cu penelul îmbibat în culori nuanţate. Pictorul, semnatar şi al unor apreciate comentarii plastice, cunoaşte prea-bine virgula dintre cele două lumi, părăsind-o voit în favoarea expoziţiei retrospective actuale. (Dez)legarea emblematică dintre ele o face pustietatea imensei Câmpii (1978) cu un singur copac, reprezentat integral precum o umbră-şablon peste suprafaţa pământului şi nu al cerului, cum ar fi normal. Aflat undeva la limita dintre cer şi pământ, între perspectiva geometrică şi cea plonjată, aeriană, autorul creează halucinaţii... Aici, mai mult decât realul şi oniricul din întreaga sumă a lucrărilor expuse, conceptul existenţei în sine dar şi al sinelui cere tihnă privirii, virgula dintre cele două lumi sensibile şi complementare.
O expoziţie cu tuşe în verde, Eco, semnată de Sorin Oncu (Serbia), la Galeria Calina. Fundalul expunerii este cenuşiul albului murdărit de obiectele uzuale în urma îndeletnicirile sociale şi consum divers, apoi transformate ca simboluri subliminale expectative, cu excepţia fumului abundent din Suffocate for comfort. Există o tendinţă spadasină spre ironic – prin timide anunţuri dadaiste – însă ea este generată mai mult de o experienţă particulară, fără identificarea directă a sursei poluante. Oricum, cine nu (se) simte, nu (se) vede ruşinat, apoi pierdut cu capul plecat... Dealtfel intensitatea sarcasmului este reprezentată prin etalarea alandala al ochelarilor cu oculari opaci verzii, peste un alb impecabil, apropiată ready-made-ului - Green tinted eyeglasses. Duelul orb purtat între bun simţ şi cotidian este cât se poate de virtual, ca folosirea coşului de gunoi...
Ca un copil deţinător al unei îndelungate experienţe asupra senectuţii profunde, dar nicidecum îmbătrânit, Adrian Samson (Deva) este prezent, la Galeria Helios, cu Palimpsestele memoriei. Realizată într-o tehnică mixtă, textura din majoritatea lucrărilor este obţinută prin reveniri cromatice spontane, vibrante, asemănătoare dripping-ului, până la creearea unor suprafeţe asemănătoare basoreliefului. Asocierea straturilor de grosimi diferite, uneori transparente, cu cele ale memoriei, este evidentă, iar reperele temporale, titlurilor (Amintiri din copilărie, Fereastră ş.a.). Picturile, încadrate în registrul unui expresionist-abstract, sunt temperate de un figurativ ingenuu, liniştitor, unde o casă, un ochi, o pasăre sau portretul unui prieten imaginar, creează o poveste întinsă cât vârsta copilăriei.
Ani Zece la Galeria Pygmalion, cu o parte din graficienii absolvenţi ai Facultăţii de Arte Timişoara – promoţia 1999: Bájko Attila, Csillag István, Fazakasz Barna, Ioan Indru, Silviu Nopcea, atunci sub îndrumarea actualului decan al Facultăţii de Arte şi Design, Adriana Lucaciu. Cu rare excepţii şi contrar unei aşteptări clasic-pedagogice, majoritatea lucrărilor sunt dominate de culoare. Totuşi, trăsătura caracteristică este dată de limpezimea limbajului grafic bine construit. Comform ordinii alfabetice de mai sus – personaje desenate doar prin contur contorsionat, expresionist; rânduri scrise dintr-o carte încă netipărită; detalii din portrete monumentale, fantastice; violoncele lipsite de arcuşuri, dar cu ecoul unor acorduri cromatice sensibile; singurătatera peştelui de prin hărţi învechite, cu oceane... adunate toate în jurul încăperilor cu personaje chircite, semnate de profesoara îndrumătoare – expoziţia Zece reprezintă bucuria revederii într-un moment jubiliar.
Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45
6 octombrie 2009
Între real şi oniric
Un prea-plin sentiment de călătorii Între real şi oniric, cu artistul Ciprian Radovan, la Muzeul de Artă. Cuvintele cursive pot fi scrise şi cu penelul îmbibat în culori nuanţate. Pictorul, semnatar şi al unor apreciate comentarii plastice, cunoaşte prea-bine virgula dintre cele două lumi, părăsind-o voit în favoarea expoziţiei retrospective actuale. (Dez)legarea emblematică dintre ele o face pustietatea imensei Câmpii (1978) cu un singur copac, reprezentat integral precum o umbră-şablon peste suprafaţa pământului şi nu al cerului, cum ar fi normal. Aflat undeva la limita dintre cer şi pământ, între perspectiva geometrică şi cea plonjată, aeriană, autorul creează halucinaţii... Aici, mai mult decât realul şi oniricul din întreaga sumă a lucrărilor expuse, conceptul existenţei în sine dar şi al sinelui cere tihnă privirii, virgula dintre cele două lumi sensibile şi complementare.
O expoziţie cu tuşe în verde, Eco, semnată de Sorin Oncu (Serbia), la Galeria Calina. Fundalul expunerii este cenuşiul albului murdărit de obiectele uzuale în urma îndeletnicirile sociale şi consum divers, apoi transformate ca simboluri subliminale expectative, cu excepţia fumului abundent din Suffocate for comfort. Există o tendinţă spadasină spre ironic – prin timide anunţuri dadaiste – însă ea este generată mai mult de o experienţă particulară, fără identificarea directă a sursei poluante. Oricum, cine nu (se) simte, nu (se) vede ruşinat, apoi pierdut cu capul plecat... Dealtfel intensitatea sarcasmului este reprezentată prin etalarea alandala al ochelarilor cu oculari opaci verzii, peste un alb impecabil, apropiată ready-made-ului - Green tinted eyeglasses. Duelul orb purtat între bun simţ şi cotidian este cât se poate de virtual, ca folosirea coşului de gunoi...
Ca un copil deţinător al unei îndelungate experienţe asupra senectuţii profunde, dar nicidecum îmbătrânit, Adrian Samson (Deva) este prezent, la Galeria Helios, cu Palimpsestele memoriei. Realizată într-o tehnică mixtă, textura din majoritatea lucrărilor este obţinută prin reveniri cromatice spontane, vibrante, asemănătoare dripping-ului, până la creearea unor suprafeţe asemănătoare basoreliefului. Asocierea straturilor de grosimi diferite, uneori transparente, cu cele ale memoriei, este evidentă, iar reperele temporale, titlurilor (Amintiri din copilărie, Fereastră ş.a.). Picturile, încadrate în registrul unui expresionist-abstract, sunt temperate de un figurativ ingenuu, liniştitor, unde o casă, un ochi, o pasăre sau portretul unui prieten imaginar, creează o poveste întinsă cât vârsta copilăriei.
Ani Zece la Galeria Pygmalion, cu o parte din graficienii absolvenţi ai Facultăţii de Arte Timişoara – promoţia 1999: Bájko Attila, Csillag István, Fazakasz Barna, Ioan Indru, Silviu Nopcea, atunci sub îndrumarea actualului decan al Facultăţii de Arte şi Design, Adriana Lucaciu. Cu rare excepţii şi contrar unei aşteptări clasic-pedagogice, majoritatea lucrărilor sunt dominate de culoare. Totuşi, trăsătura caracteristică este dată de limpezimea limbajului grafic bine construit. Comform ordinii alfabetice de mai sus – personaje desenate doar prin contur contorsionat, expresionist; rânduri scrise dintr-o carte încă netipărită; detalii din portrete monumentale, fantastice; violoncele lipsite de arcuşuri, dar cu ecoul unor acorduri cromatice sensibile; singurătatera peştelui de prin hărţi învechite, cu oceane... adunate toate în jurul încăperilor cu personaje chircite, semnate de profesoara îndrumătoare – expoziţia Zece reprezintă bucuria revederii într-un moment jubiliar.
Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45
6 octombrie 2009
Postări
