miercuri, 11 februarie 2009

IUNIE 2007

De la Sancho Panza la azteci, via Timişoara

Dacă ar seca râurile, rotunjimile ar ieşi la iveală, atâta căldură în galeria Helios (=Soare). Sculptorul Constantin Grangure răsare, cu expoziţia Soare peste La Mancha, o dimineaţă trezită în faţa unei mori de vânt. Imagini ale curentelor, fie ele şi artistice, apa pietrei, vântul lemnului sau dalta ascuţită, devin arme furate din mâinile oricărui donquijotist, doritor de iubiri şi ascensiuni. Siluetele dulcinee ale cioplirilor amintesc de imposibilităţile lui Panza, suport docil al stăpânului său. Dar privite lung, în perspectiva timpului, sculpturile permanent rotunde din lemn, piatră, sau eboşe, umple universul singurătăţii personajului principal, în căutarea, fără orizont, al mirajului de peste noi.



Criticul de artă, Ioan Iovan, ne prezintă un Imago Mundi timişorean, la Helios. Picturile monumentale, prin dimensiuni, florilegiu şi generaţie, cu 12 autori apropiaţi de ani, 50, pot sta liniştit oriunde în lume. Culorile par pagini dintr-un gros catalog cu participare internaţională, selectă. Arta timişoreană spune mai mult decât o simplă regionalizare. Ne lipseşte un Montparnase, deşi avem un Corso. Ne lipseşte imaginea culturală în lume, dar avem mândria cosmopolitismului local. Ne lipsesc banii, dar avem un leu. Şi o lupoaică. Poate dacă aceşti pictori trăiau alte vremuri... şi dacă Sena, Tamisa, Potomacul, toate, curgeau pe Bega... sau dacă... Dar avem imago-ul lui Maria Bana-Jichiţa, Călin Beloescu, Viorel Cosor, Andreea Medinski, Andrei Medinski, Ecaterina Neagu, Sorin Nicodim, Daniela Orăviţeanu, Doina Pocioianu, Constantin Răducan, Nicolae Ungar sau Pavel Vereş.




Nimfele Claudiei Mandi de la librăria Cărtureşti-Mall... orice parte anatomică al sexului zis slab, conţine, în subconştientul comunităţii, câte un pistornic al ochilor. De multe ori se confundă aşezarea cu poziţia... În atenţia pictoriţei, tinerele surprind ipostazele lor nude în frumuseţe, sinceritate şi necunoscut, urmate de o cucerire. Cine a simţit îmbrăţişarea profund feminină, poate gusta acum un ceai, o carte, sau o muzică, în intimitatea sa proprie. Culori bogate, unele aspre, dezbrăcate de pensulaţia conturului şi de haine, lunecă complementar spre aşteptare şi ceva în plus. O dragoste? Împlinire. Sau o învăluire, mai mult decât ceea ce vede un ochi. Nu căutaţi, sunt ele, aici, lângă dumnevoastră!




Nada Stojici a împlinit 27 de ani în galeria Axa Art, La Mulţi Ani!, cu expoziţia sub genericul aceleiaşi vârste. Există o poveste, logică şi biografică, al vernisajului, înghesuit dealtfel. La toate lucrările, caracteristic artistei, domină forma tridimensională a cutiei piramidale din lemn, pictată. Lacătele puse sunt doar o invenţie labirintică a Pandorei personale, pentru descoperirea unor chei lăuntrice, pe cât de copilăreşti, pe atât de eterne. Faraonul se dorea nemuritor. Nada îşi arată propria vârstă, muritoare. Doar celor aleşi, căci ce poate fi altceva mai mult în zâmbetul ei, pentru cei care o cunosc, decât o înşiruire de gânduri imemoriabile, pline de talent, în aşezarea prezentului.





Linda Saskia Menczel, la Palatul Administrativ, expune Codex: 72 sculpturi de mici dimensiuni, inspirate din cabală (interpretare ebraică ezoterică şi simbolică a Vechiului Testament), reprezentând simboluri/nume codate în Exodul 14.19-21. Făcând abstracţie de lumina sau vânzoleala holului, bronzurile dau de gândit prin mister, magie şi povestire, deopotrivă ateilor, neofiţilor şi iniţiaţilor în credinţe şi în arte plastice. Simbolurile artistei sunt triunghiul, cubul, piramida, cercul, sfera, sau formele libere, de fiecare dată pline de încărcătură tainică. Contrastul suprafeţelor bine şlefuite cu cele zgrunţuroase, sau ale muchiilor geometrice cu cele aparent aleatorii, spun despre o lume neo-arhaică, îndepărtată de legile pragmatismului contemporan.






În galeria Calina a apărut Punctul şi erezii plastice, semnat artista tapiser Şerbana Drăgoescu (Bucureşti). După câteva tapiserii de dimensiuni accesibile, un imens Punct de 11x3 m, dispus pe mai multe suprafeţe textile în haute-lisse (vertical), alăturate orizontal, se transformă într-un ochi ce îndeamnă citirea ereziilor plastice. Cărţile-obiect surprind, prin colaj, diferitele lor înfăţişări: de la prezentarea armonică, aidoma aztecilor, la cea circulară, ca un altar; de la manuscrise textile, cu ştersături estetice, la clasicele „ieşiri de sub tipar” sub lucrătură manuală, o caracteristică constantă; de la structuri compoziţionale, schiţe finale sau semne grafice, la texte de autori cunoscuţi (Platon, Eminescu, Paler, Psalmi etc) sau din ziare. Erezia din expoziţie devine bibliotecă, iar autoarea, un punct liber, reper al doctrinei valorilor plastice, creative.



Renaşterea BănăţeanăParalela 45, 5 iunie 2007


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu